Ritualul de îngrijire și frumusețe nu se rezumă doar la tratamente faciale, coafat sau masaj, ci și la îngrijirea unghiilor.

Mâinile și unghiile sunt la rândul lor supuse zilnic unor factori care pot afecta pielea,  textura acestora, însa cu toate acestea de prea putine ori apelăm la tratamente speciale pentru îngrijirea lor.

Ingrijirea unghiilor ar trebuie să devină o preocupare continuă, și să nu o considerăm un *lux* de care ne bucurăm rareori. Fie că  alegem să  tratăm  unghiile cu un simplu lac, fie apelăm la produse specifice pentru întărirea şi tratarea unghiilor trebuie să ştim cum este corect să le îngrijim, cât de des trebuie aplicat acest tratament  şi ce paşi trebuie să urmăm pentru ca unghiile să nu-şi schimbe culoarea și să încercăm să le menținem sănătoase cât mai mult timp.

Sănatatea unghiilor trebuie să fie procuparea noastră continua și mai putin modul estetic al ojei de pe unghii.

Uleiul de măsline

Unghiile devin mai rezistente dacă le tratezi cu ulei de măsline. Incălzește ușor 50 de mililitri de ulei de măsline și ține preț de 5 minute unghiile înmuiate în acest balsam miraculos. Dacă ai, adaugă și câteva picături de ulei de lavandă sau mentă, care va ajuta la fortifierea unghiilor. Repetă operațiunea câteva săptămâni la rând.

Uleiul de ricin

Uleiul de ricin întărește unghiile și le ajută să crească mai repede. Uleiul de ricin te ajută să ai unghii puternice și să nu se exfolieze. Insistați ca uleiul de ricin să ajungă la rădăcina unghiei și lăsă-ți uleiul  să acționeze în jurul cuticulelor aproximativ o oră, apoi spală-te bine. Ca să obții rezultate bune, repetă tratamentul cel puțin o lună.

Vitamina A

Ideal este să masezi pielea din jurul cuticulei cu vitamina A mai ales când constați că unghiile sunt casante sau  se exfoliază rapid. Soluția binefăcătoare va întări unghiile și te va ajuta sa înlături cu ușurința cuticulele. Vitamina A se găsește în farmacii și este un tratament extrem de bun și eficient.

Ulei de migdale

Un alt tratament eficient pentru hidratarea unghiilor și a mâinilor este cel obținut din amestec de miere și ulei de migdale.Pentru rezultate uimitoare aplică tratamentul seara acoperindu-ți mâinile cu mănuși din bumbac peste noapte. Dimineața te vei trezi cu mâinile catifelate și pielea va arăta sănătoasă și hidratată.

In locul pilei clasice cu care ești obișnuită, îți recomandăm o pilă cu granulație specială care este mai blandă cu unghiile tale. Iți poți pili unghiile în diferite forme și le poti scurta după bunul plac. De asemenea, poti folosi și o pila de tip buffer pentru a netezi suprafața unghiei și pentru a-i oferi strălucire.

Pentru îndepărtarea ojei, îți recomandăm să folosești un dizolvant cu acțiune blândă, pentru a nu deteriora unghiile.

Din când în cand, lasă unghiile să respire.

Este un moment bun să faci un tratament măcar din când în când . Asta înseamnă că nu ar trebui să menții lacul pe unghii prea mult timp. Șterge-l după o săptamână și lasă-ți unghiile să *respire* o zi sau două.

Rezultatul va fi spectaculos – vei avea unghii sănătoase, îngrijite care să îți completeze cu success ținuta zi de zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.