Tunsoarea pe care o adoptăm este un element foarte important în înfățișarea noastră, deoarece ne poate pune chipul în valoare cum nimic altceva nu o poate face. În acest fel, ochii, buzele sau alte elemente ale feței cu care ne mândrim pot fi scoase în evidență în cel mai frumos mod posibil.

Formă de inimă

Chipurile în formă de inimă sunt cele înguste și mici, mai late în partea de sus a capului, adică în zona frunții, și mult mai înguste în zona bărbiei. Pentru acest tip de față este recomandat ca tunsoarea bob să se oprească la linia maxilarului, pentru a oferi lățime și lungime feței. Mai mult decât atât, un breton este bine-venit, deoarece acoperă mare parte din lățimea frunții.

Formă rotundă

Cea mai bună tunsoare pentru femeile cu fața rotundă constă în coafura bob care se oprește cu puțin sub bărbie. Pentru a elimina din forma rotundă a feței, este de preferat ca lungimea părului să fie identică pe toate părțile capului. Acest tip de coafură poate fi purtată cu cărare pe mijloc, pentru a dubla efectul de subțiere a feței.

Formă ovală

Chipul oval permite ca lungimea părului să ajungă până la umeri, iar femeile care au acest tip de formă a feței pot încerca aproape orice fel de tunsoare. Bucle sau fir întins, scurt sau lung, femeile cu fața ovală sunt cele mai norocoase, deoarece în cazul lor aceste lucruri nu au importanță.

Formă pătrată

În cazul fețelor pătrate, părul trebuie să treacă puțin de lungimea umerilor și să fie filat, pentru a estompa maxilarele proeminente și a îndulci forma chipului. Este ideal ca în cazul acestei forme a feței părul să fie permanent buclat.

Astfel, înainte de a se decide asupra unei noi tunsori, femeile trebuie să verifice dacă forma feței este perfect compatibilă cu stilul respectiv.

Cum era de așteptat, și în cazul tunsorii bob lucrurile stau la fel. Spune-ne ce formă a feței ai și noi îți vom spune ce tip de bob ți se potrivește mănușă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.