Corp perfect, aparitie incantatoare, feminitate, tinuta adecvata sau mai bine spus, frumusete. Acest concept este relativ. Ce inseamna mai precis „frumusete”? Pentru a defini aceasta notiune este elementar sa trasam coordonatele temporale, deoarece criteriile sunt mereu in miscare.
Ce au in comun Venera lui Botticelli si Twiggy? Frumusete? Nu, mitul frumusetii. Cand spun mit ma refer la toate ideile si credintele proiectate asupra unei figuri, menite sa creeze perceptii prin intermediul imaginii. Cifre, masuri, 90 60 90, 1,75, XS, 38, prea multe cifre. Viata este deja prea complicata.
Totul trece, moda vine si revine. Acum se poarta retro(anii ’20, ’40, ’50, ’60), maine se va purta stilul „back to future”, poimaine ne intoarcem in Franta lui 1900 sau in Olanda Renascentista si asa mai departe.
In anii ’60 corpul femeii a fost „revolutionat” si canonizat, adoptandu-se silueta silfida, acum, 2007, ne intoarcem la origini pentru ca se cer trupuri voluptoase.
Ceea ce se intampla pe podiumurile modei nu reprezinta decat o consecinta a transformarilor sociale. Silueta androgina a anilor ’60 a fost oglindirea miscarii feministe care isi cerea drepturile intr-o lume a barbatilor.
Astazi, cauzele care au determinat cerinta unui trup voluptos sunt multiple: pe de o parte scandalul din lumea modei, referitor la anorexie (culminat cu moartea celor doua manechine anorexice), pe de alta cerintele deja mult prea mari ale societatii care supun femeia la un stil supraomenesc de viata. In secolul XIX o femeie trebuie sa tina in frau o profesie, o familie, o relatie, o tinuta impecabila, o atitudine sexy, o silueta.
