În prezent, auzim tot mai mult conceptul de modă sustenabilă. Să fie pandemia de vină? Nu chiar. Moda sustenabilă se dezvoltase dinainte, dar a luat amploare în contextul actual. Ce este, de fapt? Ei, bine, are mai multe nuanțe pe care le îmbrățisează și le împletește armonios:
- Eco – fashion se referă la modul în care piesele vestimentare au impact asupra mediului.
- Slow fashion este modul prin care se încearcă încetinirea sistemului modei, se organizează mai puține sezoane (doar primăvară – vară și toamnă – iarnă), iar oamenii sunt educați cum să își îmbunătățească longevitatea propriilor haine.
- Ethical fashion este despre respect reciproc, se adresează felului etic în care oamenii sunt tratați și plătiți fără să fie exploatați, iar îmbrăcămintea nu are efecte dăunătoare pentru comunitatea în care este făcută.
După ce am clarificat aceste aspecte, ar fi momentul să aflăm cum le putem folosi și implementa în viața noastră. În primul rând, ne putem alcătui o garderobă mult mai etică prin urmarea unor principii:
- Să avem mai mult grijă de hainele noastre, să le considerăm valoroase. Le putem proteja de pete, prin purtarea unor piese protectoare. De asemenea, hainele pe care le considerăm fancy și care au costat mai mult, le putem depozita în huse, iar purtarea lor ar trebui să fie mai rară. Când vine vorba de spălarea hainelor, nu trebuie să exagerăm. Dacă vrem să dureze, să aibă o viață lungă, pentru unele piese, chiar nu este cazul spălării după fiecare purtare. Există foarte multe aspecte pe care ar trebui să le luăm în considerare: închiderea fermoarelor și a nasturilor atunci când îmbrăcămintea respectivă este spălată, urmărirea instrucțiunilor aflate pe etichete, sortare, întoarcerea lor pe dos la spălare. Dacă vrem ca hainele noastre să dureze, cred că ar trebui să învățăm și să le reparăm singuri, cu minime cunoștințe ce țin de cusut: nu e cazul aruncării unei piese doar pentru că i-a căzut nasturele. După ce am învățat câteva aspecte referitoare la îngrijirea hainelor, e timpul pentru consolidarea următoarelor aspecte.
Să cumpărăm mai puțin, să alegem mai bine piese de care suntem 100% siguri că le vom iubi. Înainte de a cumpăra ceva, pune-ți următoarea întrebare: Voi purta piesa asta de 30 de ori fără să mă plictisesc de ea? Dacă răspunsul e afirmativ, da, probabil că e o alegere bună! Care este rezultatul cumpărării unor piese ieftine pe care nu le apreciem destul? Un dulap plin cu haine pe care mereu încercăm să-l umplem cu alternative mai bune, dar care nu ne oferă niciodată soluții, niciodată nu avem cu ce să ne îmbrăcăm.
- Contează și calitatea hainelor, alături de durabilitatea lor în raport cu timpul. Deci, ar trebui să alegem haine mai durabile, confecționate din materiale care trec de testul timpului. Sigur, e alegerea ta ce tip de material alegi. Sintetic sau natural, dacă îți aduce o calitate înaltă, nu contează. E un mare subiectivism la mijloc, deci, nimeni nu ar trebui să ne spună ce fel de materiale să purtăm. Contează doar să alegem inteligent.
- Dacă ești reticent la a cumpăra piese vintage sau second-hand, țin să te anunț că reprezintă o alternativă minunată la tot ce înseamnă fast fashion. Prin folosirea a ceea ce există deja, ne exprimăm în mod direct iubirea pe care o purtăm pentru mediu, respectul mic adus împotriva sistemului modei. Da, uneori ne aflăm și în poziția asta, deoarece îi cunoaștem defectele. Știm că industria modei este cel de-al doilea mare poluant, după industria petrolieră.
Nu în ultimul rând, vreau să menționez că putem fi mai etici prin suportul oferit brandurilor care, la rândul lor, sunt etice. Informează-te înainte să cumperi de la un brand și susține doar pe cele care se află în concordanță cu ceea ce crezi tu. Ce comportamente sustenabile au brandurile tale preferate? E timpul să te documentezi, pentru că ne aflăm în 2021, nu te lăsa păcălit de un preț mic. Cum își tratează forța de muncă? Știi despre nedreptățile celor din Bangladesh?
Fast fashion și cultura consumerismului ne-au prins în capcana că trebuie să deținem neapărat tot, fiecare piesă vestimentară. Nu e chiar așa. Cel mai mult ar ajuta să îți gândești garderoba ca un fel de colecție capsulă. Aceasta reprezintă posibilitatea unor zeci de combinații între piesele pe care le deții. Deoarece garderoba noastră ne reflectă propria viață, puțină organizare ar fi benefică. Alege o paletă de culori potrivită pentru tine, piese minimaliste și esențiale, care pot fi stilizate în zeci de moduri creative. Cu această ocazie, ne dezvoltăm capacitatea de a face styling, deci, ne îmbrăcăm mai bine. O piesă banală poate prinde contur atunci când este pusă în valoare de syling-ul potrivit.
În final, vreau să vă spun un exemplu de gândire a garderobei într-o colecție capsulă smart – casual. Ai nevoie doar de 14 piese vestimentare: o cămașă albă, una neagră, tricou alb, tricou negru, top fără mâneci, trei perechi de pantaloni, o fustă, o rochie, un blazer, o geantă și două perechi de pantofi. Poți combina aceste piese în peste 30 de moduri diferite. Credeai că poate fi adevărat? E timpul să fim mai atenți la ceea ce purtăm, la ceea ce avem și să fim mai creativi prin sustenabilitate în gândire.