eremonia de decernare a Globurilor de Aur a deschis așa-numitul award-season, care va culmina cu decernarea Oscarurilor pe 15 aprilie. Globurile de Aur 2021 a fost cel mai de anvergură eveniment de acest gen organizat de la începutul pandemiei încoace – ceremonia s-a desfășurat virtual, într-un sistem hibrid, prezentatorii trofeelor fiind prezenți pe scena de la Beverly Hilton Ballroom din Los Angeles, iar actorii nominalizați participând prin intermediul video call-urilor pe Zoom. Gazdele evenimentului au fost Tina Fey si Amy Poehler, care au prezentat împreună, chiar dacă se aflau în orașe diferite – Tina în New York și Amy în Los Angeles – apărând pe un split screen.

Chiar dacă majoritatea vedetelor au participat la ceremonie de acasă, au avut grijă să păstreze aerul de glitz & glam al serii Globurilor de Aur, aranjându-se ca și când ar fi urmat să pozeze pe covorul roșu.

VIOLA DAVIS ÎN LAVIE BY CK

Viola Davis este prima actriță de culoare care a bifat„tripla coroană a actoriei”, mai exact, un Oscar, un Emmy și un Tony (trofee pentru film, TV și teatru) și și-a folosit de multe ori statutul și platforma pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la discriminările pe care Hollywood-ul le comite împotriva actorilor și actrițelor de culoare.

REGINA KING ÎN LOUIS VUITTON

Pentru a marca ocazia, stiliștii săi, Wayman Bannerman și Micah McDonald) au ales pentru ea o rochie care să „emane ideea de putere”. Rochia stil coloană, cu capă, este semnată de brandul Louis Vuitton, și a fost croită în totalitate manual – a necesitat 350 de ore de muncă, și a fost brodată cu 20.000 de paiete argintii, 12.000 de paiete aurii și 8.000 de paiete negre, pentru a se crea un efect în degrade. Pentru a adăuga și mai multă strălucire, 1.200 de cristale au fost cusute manual peste paiete. Și pentru că niciodată nu poate exista prea multă strălucire la un award show, rochia a fost accesorizată cu bijuterii în valoare de 2 milioane de dolari, semnate Forevermark.

AMANDA SEYFRIED ÎN OSCAR DE LA RENTA

Amanda Seyfried a documentat întregul proces de glamming-up pentru Globurile de Aur pe story-ul său de Instagram – totul de la buclele retro și machiajul la realizarea căruia a „ajutat” și fiica sa (Amanda a făcut astfel încât fiica sa de 3 ani și jumătate să se simtă inclusă în pregătiri lăsând-o să îi aplice machiaj pe mână), și până la rochia Oscar de la Renta, pe care actrița a spus că a ales-o pentru vibe-ul primăvăratic pe care i l-au inspirat atât nuanța pudrată, cât și aplicațiile florale.

SARAH PAULSON ÎN PRADA

Dacă credeai că atunci când ți-ai rupt mâna pe vremea când erai copil și ghipsul arăta super cool odată ce era semnat de colegii tăi de la școală… ei bine, Sarah Paulson are un ghips și mai cool de atât.

Actrița a accesorizat rochia sa Prada cu… un sleeve pentru ghips custom-made, acoperit cu paiete și cu logo-ul Prada. La fel de impresionant precum accesoriul în sine este faptul că stilista sa, Karla Welch, a făcut rost de sleeve-ul în cauză în timp record, având în vedere că Sarah s-a accidentat cu foarte puțin timp înainte de începerea ceremoniei de decernare a Globurilor de Aur.

ANYA TAYLOR-JOY ÎN DIOR

Anya Taylor-Joy a avut parte de cea mai importantă noapte din cariera sa până acum, câștigând trofeul pentru Cea Mai Bună Actriță Într-o Miniserie la Globurile de Aur 2021.

Pentru a marca ocazia, a purtat o rochie Dior Haute Couture creată special pentru ea, accesorizată cu bijuterii Tiffany în valoare de 1 milion de dolari.

Rochia, al cărei design este semnat de Maria Grazia Chiuri, directorul de creație al casei Dior, a necesitat 300 de ore de lucru în atelierele casei de modă franceze, și include o capă și pantofi, ambele asortate, realizate din același lurex verde-smarald.

LILY COLLINS ÎN SAINT LAURENT

Garderoba lui Lily Collins în serialul Emily in Paris a fost îndelung discutată, generând păreri împărțite (unii critici spun că ținutele nu au reflectat stilul parizian, însă vocile de cealaltă parte susțin că personajul e construit într-adins prin prisma viziunii americane asupra stilului francez).

Însă în ceea ce privește ținuta pentru Globurile de Aur, toată lumea pare a fi de acord că este un mae hit – actrița a purtat o rochie semnată de casa de modă Saint Laurent, inspirată de moda anilor ’70, cu siluetă pe un umăr și broderie complexă, accesorizată cu bijuterii Cartier. Lily a apărut în transmisiunea live a ceremoniei de pe canapeaua ei din sufragerie, dar a organizat o sesiune foto înainte de ceremonie, demnă de un editorial de modă, pozând într-un decor idilic, în grădina sa.

ANDRA DAY ÎN CHANEL

Actrița și cântăreața Andra Day a câștigat trofeul pentru Cea Mai Bună Actriță Într-un Film de Dramă la ediția de anul acesta a Globurilor de Aur, iar rochia sa pare să fi fost inspirată de rolul care a adus-o în atenția publicului – Andra o joacă pe Billie Holiday, legendara cântăreață de jazz, iar rochia sa Chanel, parte din colecția Haute Couture 2021 a casei de modă franceze, recreează șarmul anilor ’30 prin intermediul corsetului brodat cu paiete.

Actrița a împrumutat, de altfel, nu numai stilul vestimentar al lui Billie, ci și obiceiurile pe care aceasta le îndrăgea, declarând într-un interviu dinaintea ceremoniei că „a început să înjure și să fumeze”, pentru a intra mai bine în pielea personajului.

ELLE FANNING ÎN GUCCI

Prințesa Elsa din celebrul desen animat Frozen nu e doar un idol pentru copii, ci și o sursă de inspirație pentru adulți – atât ca personaj feminist, cât și, trebuie să recunoaștem, pentru garderoba ei.

Elle Fanning a recreat look-ul de prințesă Disney nu numai prin intermediul rochiei (Gucci by Alessandro Michele, accesorizată cu bijuterii Fred Leighton), ci și pozând întocmai ca Elsa în fotografia pe care a postat-o pe Instagram înainte de ceremonia de decernare a Globurilor de Aur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.