secrete tinerete

Ne place sau nu, trecerea anilor lasă urme pe aspectul fiecăreia dintre noi. Există, însă, și trucuri simple prin care poți să pari mult mai tânără!

Pe unele femei natura le-a înzestrat cu o moștenire genetică de invidiat, așa că nu trebuie să depună un efort prea mare pentru a-și menține aspectul tânăr. Unele femei, însă, își datorează aspectul întinerit unor secrete de îngrijire ușor de pus în aplicare, ce nu implică metode invazive sau dureroase. Iată câteva dintre cele mai bine păstrate secrete ale femeilor care par mult mai tinere decât sunt de fapt și cum le poți pune și tu în aplicare:

  • Grija crescută față de aspectul pielii

Doar privind aspectul pielii unei femei îi poți ghici vârsta. Pielea lipsită de fermitate și celulita apar odată cu anii și soluția nu este nici pe departe să te împaci cu ele. Dacă vrei cu adevărat să pari mai tânără, trebuie să începi chiar de la felul în care arată pielea ta din toate punctele de vedere. Lupta cu celulita din exterior și din interior și chiar dacă nu vei scăpa complet de ea, ține problema sub control și nu renunța la întreținerea zilnică.

BIOTEC Model touching neck eyes closed side on Image. JPEG.
  • Primul semn al trecerii anilor și un lucru adesea neglijat

Zona căreia trebuie să-i acorzi un plus de atenție este cea a gâtului și decolteului. Multe femei se concentrează pe ten și zona gâtului rămâne mereu neglijată. Un motiv în plus să-i acorzi mai multă atenție este că acolo se observă prima dată vârsta.

Ai grijă de pielea de pe gât și decolteu la fel ca pentru cea de pe ten. Folosește cremă hidratantă dimineața și seara și nu uita niciodată de creme pentru protecție solară.

  • Un truc vizual foarte util pentru orice femeie

Un truc vizual pe care ar trebui să-l folosești este schimbarea culorii părului în una mai deschisă. Probabil deja folosești vopsea de păr, dar cel mai bun truc este să deschizi nuanța lui naturală. Nu alege brunet sau culori aprinse. Mergi pe nuanțe cât mai apropiate de cele naturale, dar mai deschise – blond cenușiu, blond închis sau chiar blond platinat, dacă se apropie de culoarea ta naturală.

2 Years WW trade; including Internet; Expires September 2017;
  • Lucrul cel mai ușor de schimbat când vrei să tai din ani și să te simți mai tânără

În mod paradoxal, cel mai ușor de schimbat lucru este și cel care are puterea cea mai mare asupra aspectului tău. Este vorba despre vestimentație, desigur. Cu ajutorul unor piese bine alese poți trece cu ușurință drept o tânără domnișoară.

Pune-te la curent cu trendurile vestimentare și alege câteva piese care te atrag. Desigur, nu trebuie să exagerezi și să îmbraci haine de adolescentă, însă vei găsi cu siguranță o mulțime de piese care sunt acum foarte populare și care te vor ajuta să pari mai tânără. O pereche de jeanși conici, o cămașă albă cu o croială dreaptă și un cardigan sunt un exemplu de ținută pe care o poți purta cu ușurință și care te va face să pari mai tânără.

  • Cel mai benefic lucru pe care îl poți face pentru aspectul și pentru sănătatea ta ca să arâți mai tânără

Am vorbit despre trucuri, însă adevărul este că menținerea unui aspect tânăr ține de îngrijirea pe care i-o oferi corpului tău în fiecare zi prin obiceiuri sănătoase. Este vorba despre un som odihnitor, o alimentație sănătoasă și exerciții fizice. Acestea sunt adevărate arme secrete pentru femeile care arată veșnic tinere.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.