„Sweater weather” – așa i se mai spune sezonului de toamnă. Dar nimeni nu ține să menționeze fularele! Fularele pufoase, șalurile împletite, eșarfele XXL din lână care te acoperă și te încălzesc mai ceva ca o pătură, astfel încât chiar și când ieși pe afară, poți să te simți fix ca atunci când stai cuibărită pe canapea, cozy, la tine acasă.

Fular leopard

Imprimeul leopard, dacă e să fie asociat cu o culoare tare, de regulă e asociat cu roșu. Dar eu îți propun o variantă în care e alăturat unei alte culori, pentru un twist fresh asupra clasicului – leopard print + roz fuchsia.

Fular patchwork

Acest fular patchwork cu dimensiuni voit exagerate e atât de cool încât e greu să nu te îndrăgostești de el chiar dacă nu ești neapărat fană a printurilor sau a culorilor (poate pentru că aduce aminte de fularele simpatice din copilărie). Va arăta senzațional alături de un look all black (sau, de fapt, alături de orice ținută monocromă).

Fular cu text

Dacă preferi un look mai edgy, Ce zici de un fular XXL cu print cu mesaj, redat într-o nuanță vibrantă de verde neon? Îți propun să îl porți drapat pe un singur umăr, astfel încât scrisul să fie vizibil, fie peste o geacă bulky din fâș, fie pentru a aduce un aer cool unui palton clasic, cu croială masculină.

Fular în carouri

Un print de inspirație masculină, cum este acest tartan pe care te-ai aștepta să îl găsești pe paltoane bărbătești, are avantajul că se potrivește perfect cu orice gen de ținută, de a cele business și până la look-uri super casual.

Fular snake print

Animal printurile sunt extrem de populare în acest sezon, cu precădere imprimeul care imită pielea de șarpe. Fularul de mai sus, după cum poți observa și în poză, arată senzațional asortat cu alb și kaki, dar poți să îl asociezi și cu nuanțe de bej, cu bleumarin sau cu negru.

Eșarfă din cașmir

Dacă vrei să te simți răsfățată, ia-ți un fular din cașmir – pe cât e de moale, pe atât de de călduros, și e genul de piesă pe care o poți purta chiar și cu outfituri formale, mai ales dacă alegi o culoare neutră, cum ar fi un bej sau negru.

Șal cu franjuri

Apropo de piese care sunt perfecte pentru contexte formale, acest șal cu franjuri poate fi purtat și cu rochii, la petreceri, ori la birou, alături de sharp panstuits, dar și cu blugi și tricouri, în timpul liber.

Fular în carouri

Un clasic pe care trebuie să îl bifezi – fularul tip flannel, cu print ecosez, inspirat de modelele clasice scoțiene. Asta că tot e super pe val acest tip de print, pe care precis l-ai observat la tot pasul în această toamnă. De purtat cu pantaloni din catifea reiată pentru un look (și feeling) cozy, sau alături de piese din vinil pentru un aspect mai edgy.

Fular în carouri

Cea mai simplă metodă de a înveseli o zi mohorâtă de toamnă sau iarnă e să adaugi un strop de culoare unui outfit monocrom – acest fular galben merge perfect alături de nuanțe de bej purtate din cap până în picioare.

Fular negru

Printre atâtea variante pline de culoare, am inclus și un model basic, dar pe cât de simplu, tot pe atât de stylish – un fular negru, supradimensionat, din lână moale, e accesoriul perfect de ținut la îndemână pentru momentele în care ești pe fugă și ai nevoie de ceva care se potrivește cu indiferent ce ai apucat să arunci deja pe tine.

Șal cu franjuri

Apropo de piese care sunt perfecte pentru contexte formale, acest șal cu franjuri poate fi purtat și cu rochii, la petreceri, ori la birou, alături de sharp panstuits, dar și cu blugi și tricouri, în timpul liber.

Fularele sunt, din punctul meu de vedere, subapreciate, și e vremea perfectă să fie aduse în atenție, că doar ce a început sezonul rece, deci vor fi cât se poate de utile luni de-a rândul de acum înainte. De asta am creat acest mic top al celor mai simpatice fulare, șaluri și eșarfe, cu fel de fel de forme, printuri și culori, dintre care e imposibil să nu găsești unul care să îți placă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.